Cum înțelegem boala și sănătatea, ce înseamnă să fii bolnav, ce înseamnă să fii sănătos? Toate acestea sunt importante pentru a înțelege și susține oamenii a căror sănătate nu este perfectă din punct de vedere bio-medical. Aspectele sociale și culturale ale sănătății și bolii sunt la fel de importante ca cele bio-medicale.
În aceste zile, asistăm, în spațiul public, la definirea unor noi aspecte politice, financiare ale bolii.
Guvernul României a clasificat bolile în două categorii mari: boli obișnuite și boli grave. “Boala obișnuită înseamnă un indice 01 la concediul medical”, iar bolile grave sunt „bolile oncologice, TBC, HIV/SIDA, marii arși, urgențele medicale și o întreagă categorie, care se găsesc pe spatele oricărei fișe de concediu medical”. Clasificarea vine în contextul exceptării de la plata contribuției de 10% din concediul medical, contribuție tot recent introdusă, în decembrie 2023 și aplicabil de la începutul lui 2024. Clasificarea a fost completată peste două zile cu două coduri noi din concediu medical, codul 07 care înseamnă concedii medicale care implică carantină, respectiv codul 10 care se referă la concediile medicale pentru recuperarea profesională.

Dacă ai o boală cronică, cu care trăiești toată viața, ai o „boală obișnuită”. Dar ce înseamnă o astfel de boală obișnuită pentru un om? De câte ori trebuie să meargă la control medical, cât de ușor este să găsească loc la medic, unde trebuie să meargă la control, cu cine? Ce alte afecțiuni, „boli obișnuite”, apar din cauza unei boli cronice? Dar ce înseamnă o boală cronică „obișnuită” pentru viața de zi cu zi? Cum afectează o astfel de boală viața de familie, viața socială, profesională a bolnavului?
Nu pare că aceste aspecte sunt luate în considerare în vreun fel de Guvern atunci când îi împarte pe bolnavi în obișnuiți și gravi. Clasificarea aceasta, modul în care este făcută, implicațiile ei indică o lipsă de empatie și de înțelegere profundă a experiențelor bolnavilor. Lipsa de empatie și scoaterea în evidență a comportamentelor negative ale oamenilor se întâlnesc în comunicarea publică, indiferent că este vorba de boală, de selectarea gunoiului sau de complianța la noua metodă de facturare. În 2023, potrivit CNAS, au fost înregistrate 3.385.466 de concedii medicale, dintre care încadrate cu codul de 01, de boală obișnuită, au fost 1.929.340 (prima cifră comunicată a fost de 1.987.217), adică 57% (respectiv 59% prima cifră comunicată). Iar în primul trimestru din 224, au ost 425.791 de concedii medicale pentru boli obișnuite.
Desigur că lipsa unei infrastructuri solide de date cu privire la boli și bolnavi, a registrelor de boli, pe lângă o acuratețe problematică în raportarea datelor sunt doar câteva alte aspecte care complică estimarea unor cheltuieli legate de îngrijirea sănătății, evaluarea necesarului de concedii medicale, a impactului acestora, realizarea unor previziuni. Toate acestea contribuind la luarea unor astfel de decizii și clasificări discriminatorii
Surse:
Comments