Skip to content →

Recenzie carte – Rethinking Diabetes

În Rethinking Diabetes, Gary Taubes scrie într-o manieră critică despre istoria diabetului, evoluția cunoștințelor despre afecțiune și tratament. El arată cum concepții greșite și interese diverse au influențat și încă influențează recomandările făcute pentru aceasta boală.

Cartea a apărut la începutul lui 2024, iar ca fapt divers, am avut-o in bibliotecă aproape un an înainte să o citesc în două săptămâni. E o carte interesantă, pe care o recomand celor care trăiesc cu diabet, sunt interesați de cărțile despre sănătate și istorie medicală, dar și specialiștilor care se ocupă de gestionarea acestei afecțiuni.

Despre ce e vorba în carte

Cartea se întinde pe 400 de pagini și e structurată pe 15 capitole, ce acoperă istoria și critica unor subiecte legate, bineînțeles, de diabet, printre care:

    • Modul de diagnosticare și tratament
    • Descoperirea, evoluția și impactul insulinei
    • Diete bogate și diete sărace în grăsimi
    • Diete bogate în carbohidrați si diete sărace în carbohidrați (very low-carb)
    • Diabetul și bolile cardio-vasculare

Gestionarea unei afecțiuni complexe cum este diabetul, presupune un efort complex, cu ințelegere și atenție la o multitudine de aspecte cum sunt evoluția cunoașterii, științei și tehnologiei, calitatea vieții, perspectiva pacienților, disponibilitatea lor la schimbare etc.

(…) Rethink Diabetes serves as a cautionary tale, a case study in the medicalization of modern life and one that is particularly relevant today. As the pharmaceutical industry develops more effective treatments for chronic, progressive conditions – obesity, now, being among the most controversial – medical associations become ever more likely to consider them diseases, beyond the control of patients themselves (p23).

Physicians have to make decisions about diagnosis and treatment based on the fragmented, preliminary state of knowledge at any one time (p19).

The order in which scientist learn something is likely to determine how they think about it, right or wrong, even after it (p 49).

(…) the dangers of reductionism in understanding the human body in health and diseases states because nothing the body does works in isolation (p54).

Rethinking Diabetes, Gary Taubes, Granta Books, 2024

Cine este Gary Taubes

Autorul, Gary Taubes, este un jurnalist de investigații american, care scrie despre știință și sănătate.

Gary Taubes a mai scris Good calories, Bad calories care se bazează pe mai mult de 600 de interviuri cu cercetători, experți în sănătate publică și alți specialiști, respectiv The Case for Keto, pentru care a intervievat peste 120 de medici, dar și 20 de dieteticieni și alțe categorii de specialiști. Rethinking diabetes se bazează, în principal, pe documente istorice și literatură medicală începând cu secolul XIX, dar și interviuri cu alți 40 de medici, cercetători și persoane care trăiesc cu diabet.

Despre diabet

Diabetul este o afecțiune cronică și gravă care apare atunci când corpul nu poate produce suficientă insulină sau nu poate utiliza eficient insulina pe care o produce. Principalele două tipuri de diabet sunt diabetul de tip 2 și diabetul de tip 1, dar există și alte forme de diabet. Diabetul de tip 2 reprezintă marea majoritate a cazurilor de diabet (peste 90%) la nivel mondial. Diabetul de tip 1 este principalul tip de diabet întâlnit în copilărie, dar poate apărea la orice vârstă.

Conform studiului epidemiologic PREDATORR, în România, 11,6% dintre persoanele cu vârsta între 20 şi 79 de ani suferă de diabet zaharat de tip 2, ceea ce înseamnă în jur de 1.967.200 de persoane, la momentul realizării studiului (2012-2014). Rezultatele studiului PREDATORR mai arată că există peste trei milioane de români cu prediabet, adică o prevalenţă de 18,4%.

În prezent, aceste cifre probabil sunt mai mari ținând cont de tendința de creștere a numărului persoanelor care au diabet. În plus, pentru o imagine completă a diabetului, se adaugă și persoanele care au diabet de tip 1.

La nivel global, peste 500 de milioane de adulți (20-79 de ani) trăiesc cu diabet, adică 1 din 10 adulți. Se estimează că acest număr va crește la peste 600 milioane până în 2030 și peste 700 milioane până în 2045. În Europa, peste 1 milion de decese sunt atribuite diabetului.

Surse:

https://garytaubes.com/
https://www.rodiabet.ro/dr-maria-mota-studiul-predatorr-arata-ca-aproape-30-din-populatia-romaniei-avea-disglicemie-in-urma-cu-10-ani/
https://revista-hipocrate.ro/index.php?section=content&view=art&id=467
https://diabetesatlas.org/
https://iris.who.int/handle/10665/325182

Published in Noutăți

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.